Madrid, 4 decembrie 2008
INSTITUTUL CULTURAL ROMAN MADRID continua seria de manifestari organizate cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, in perioada 28 noiembrie - 7 decembrie, in Madrid, Barcelona, Toledo si Alcala de Henares.
Primul eveniment a avut loc vineri, 28 noiembrie. Este vorba despre concertul multimedia Maria T al grupului BALANESCU QUARTET - reputat cvartet de coarde din Londra, condus de violonistul roman Alexander Balanescu - la Muzeul National Centro de Arte Reina Sofia din Madrid.
Institutul Cultural Roman, prin Directia Romani din Afara Tarii si ICR Madrid, in parteneriat cu asociatii romanesti din Madrid si imprejurimi, au organizat in Plaza Cervantes din Alcala de Henares, in data de 29 noiembrie, o serie de evenimente sub genericul ROMANIA DIN INIMA. Romanii stabiliti in Spania au participat la un inedit spectacol de strada cu marionete, sustinut de trupa Teatrului Masca, director Mihai Malaimare. Marionete reprezentand tarani din diverse zone ale Romaniei au dansat si au invitat la dans spectatorii. Bazat pe discursul nonverbal, spectacolul La romani a evocat momente semnificative din viata satelor romanesti: mersul la biserica, hora de la pranz, nunta, dansul traditional de purificare - calusul.
Programul zilei a inceput cu muzica si dansuri populare in interpretarea Ansamblului Doina Motului din Campeni, judetul Alba, dirijat de Cornel Igna. De asemenea, in standuri special amenajate, patru mesteri populari (Domnica Mihaiu, Laurentiu Pietraru, Vasile Moldoveanu si Antoaneta Nadu) au expus lucrari de arta populara (olarie, tesaturi, lemn).
Prestigiosul Cor de camera PRELUDIU, dirijat de Voicu Enachescu, sustine in Spania, in cadrul turneului sau european, trei concerte extraordinare de muzica preclasica, romantica, sacra si colinde, dupa urmatorul program:
•joi, 4 decembrie 2008, 19:30, "RUMANIA ENCANTA MADRID" in Basilica Hispanoamericana de la Merced, c/ General Moscardo, 23, 28020, Madrid.
•vineri, 5 decembrie 2008, 20:00, "RUMANIA ENCANTA TOLEDO" la Iglesia del Monasterio San Juan de los Reyes, Avda. Reyes Catolicos, 27, 45002, Toledo.
•duminica, 7 decembrie 2008, 11:15, "RUMANIA ENCANTA BARCELONA" la Iglesia de la Parroquia de Sant Jaume, c/ Ferran, 28, 08002, Barcelona.
Comunitatea romanilor din Spania ajunge la aproape un milion de persoane, situandu-se in acest moment pe locul doi, din punct de vedere numeric, printre comunitatile straine din peninsula iberica. In regiunea Madridului locuieste cea mai numeroasa comunitate de romani, care se ridica la peste 150.000 de persoane. In Alcala de Henares locuiesc peste 15.000 de romani.
ICR |