Bucuresti, 27 iunie 2008
In ultima vreme, extins intr-o avalansa pierduta parca de sub orice control, razboiul diavolului cu omul contemporan si al acestuia cu Dumnezeu si cu semenii a capatat dimensiuni uriase. Viata omului si viata omenirii insasi sunt intr-un real pericol. Mai ales ca terenul de lupta s-a stabilit in locul cel mai sigur si mai potrivit pentru a da viata omului: pantecele mamei. Acest templu al vietii risca sa fie transformat intr-un sinistru esafod pe care sunt jertfiti pruncii cei nevinovati si neaparati decat de aripile ingerilor lor "care pururea vad fata Tatalui Care este in ceruri" (Matei 18.10)...
Teologia ortodoxa, atat de frumos expusa si de Sfantul Maxim Marturisitorul, sustine unicitatea si integritatea vietii (atat biologice cat si spirituale a) omului din cel mai ascuns inceput al ei. Natura sau fiinta omului este una, desi e armonios alcatuita din suflet imaterial si trup material. "Facerea sufletului nu se infaptuieste dintr-o materie ce subzista, ca trupurile, ci din voia lui Dumnezeu, prin insuflarea de viata facatoare, in chip negrait si necunoscut, cum singur Facatorul lui stie." Iar aceasta alcatuire dihotomica a ei ii da omului putinta sa uneasca (recapituleze) in sine toata intinderea realitatii, de la Dumnezeu pana la cele vazute, ca un inchinator mixt care are legatura si cu lumea inteligibila si cu cea sensibila, pentru ca "nu trebuia sa se margineasca inchinarea numai la cele de sus [fiintele ingeresti nemateriale], ci sa fie si jos [in lumea materiala] unii inchinatori, ca sa se umple toate de slava lui Dumnezeu, odata ce sunt ale lui Dumnezeu. Si de aceea este creat de mana lui Dumnezeu, fiind cinstit si cu chipul Lui."
In actul creatiei Dumnezeu a adus firea oamenilor in comuniune cu Sine prin insuflare, caci firea era curata si buna, impartasindu-se prin aceasta comuniune de frumusetea si cinstea chipului dumnezeiesc. Dar, pe de o parte, aceasta inalta demnitate acordata omului nu inseamna o inrudire a omului cu Dumnezeu dupa fiinta ci dupa har, caci Dumnezeu fiind necreat si "de infinite ori infinit" nu este inrudit dupa fire cu niciuna din fapturile create de El. Aceasta inrudire consta in totalitatea puterilor naturale pe care le poate folosi omul pentru comuniunea cu Dumnezeu ridicandu-si dorul cugetator spre El, Datatorul de viata. Insa, pe de alta parte, omul nu este nici doar un animal cu instincte si procese psihice mai evoluate. Pentru ca, desi dupa trup se inrudeste cu lumea animalelor prin pazirea legilor vietii biologice (simturi, instincte, afecte), avand totusi posibilitatea si chemarea de a se ridica deasupra lor, "omul este si se zice om pentru sufletul rational si mintal, prin care si pentru care este chip si asemanare a lui Dumnezeu, Cel Ce l-a facut pe el, si a fost deosebit de celelalte animale prin natura, neavand cu ele nici o relatie launtrica."
Sufletul si trupul omului incep sa coexiste impreuna din clipa conceperii (zamislirii), ele nefiind contrarii prin fiinta (cum afirmau platonicii), ci intregitoare. Si dupa cum Duhul Sfant, Datatorul de viata, pune inceputul si modeleaza apoi in timp viata sufletului intensificand (sufland) treptat in el energiile Sale necreate, actualizand continuu (de la un moment dat si cu voia omului) puterile sadite mai inainte, asa si sufletul circumscrie si coordoneaza puterile formatoare ale trupului din materie si lucratoare prin el. Prin puterile acestea sufletul inalta si preface (organizeaza) materia in trup, o ridica la treapta de organ al vietii duhovnicesti. "Trupul e organ al sufletului mintal (sau al omului), iar sufletul strabatand intreg trupul ii da puterea sa vieze si sa se miste, fara sa se divizeze sau sa se margineasca cu trupul ca unul ce e simplu si necorporal dupa fire, ci se afla in intreg trupul si in fiecare madular care il primeste pe masura capacitatii lui naturale pentru lucrarea sufletului."
Dumnezeu a vrut sa-i creeze pe oameni din dragoste, pentru ca are un Fiu iubit si vrea cu mare dor ca si ei sa fie fiii Sai iubiti, sa se bucure de iubirea Lui de Tata si El sa se odihneasca in iubirea lor de fii intoarsa deplin catre El si intre ei, ca frati. Daca pentru celelalte lucruri, ratiunile lor eterne sunt gandurile dumnezeiesti (plasticizate apoi in actul creatiei), pentru oameni, prototipul lor etern este Insusi Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu ca Persoana, deplin deschis iubirii Tatalui. Prin aceasta, inca de la cel mai ascuns inceput al vietii lor, oamenii sunt adusi in existenta cu fata spre Dumnezeu, precum este Insusi Cuvantul (Ioan 1.1). Miscarea lor naturala imprimata prin creatie consta, asadar, in cresterea continua in iubirea de Dumnezeu si de semeni, iar aceasta inseamna viata (existenta) lor vesnica in Duhul Sfant, asemanarea lor cu El sau indumnezeirea lor prin har.
De la inceput, din clipa zamislirii, harul dumnezeiesc necreat e prezent in sufletul si in trupul omului, miscand fiinta lui in mod natural spre desavarsire. De aceea parintii binecuvantati deplin de Dumnezeu prin Taina Cununiei trebuie sa-l poarte mereu pe prunc in rugaciunea lor catre Dumnezeu, sa-i vorbeasca pruncului si sa-si arate iubirea lor pe toata durata vietii lui inca din pantecele mamei. Sufletul pruncului, chiar daca este embrion sau fat, simte atentia si dragostea parintilor, mai ales a mamei, in timpul vietii intrauterine starea pruncului oglindind starea mamei cu toate miscarile ei. Pentru ca fericirea femeii o da numai implinirea vocatiei si a lucrarii ei de mama si sotie iubitoare, daruitoare si jertfitoare pentru copii si pentru sot. Iar tatal devine si el fericit jertfindu-se din iubire pentru familia sa, vazandu-i bucurandu-se, dupa modelul unirii dintre Hristos si Biserica Sa.
Parintii isi transmit in momentul tainic al zamislirii rationalitatea trupurilor lor insufletite de functiile vitale, senzoriale si rational-iubitoare ale sufletelor lor, dar la formarea noului embrion sunt active in mod coplesitor functiile vitale, senzoriale si rational-iubitoare ale noului suflet creat de Dumnezeu si adus la viata si nemurire pe acest fundament spiritual si biologic unic al relatiei parintilor lui. Dar Dumnezeu sufla neincetat asupra omului suflarea Sa vie si de viata datatoare, pruncul dezvoltand inca din pantecele mamei o cunoastere si o iubire ale caror taine noi nu le putem patrunde. Sfantul Ioan Botezatorul avea 6 luni in pantecele Sfintei Elisabeta, mama sa, cand a saltat de bucurie simtindu-L pe Mantuitorul Iisus Hristos Care abia Se zamislise in pantecele fecioresc al Maicii Domnului venind in apropierea sa (Luca 1.41). Inca si mama sa s-a umplut de Duhul Sfant. Deci, atunci cand se apropie de Domnul Hristos prin rugaciune, orice mama purtand pruncul in pantece se umple impreuna cu el de Duhul Sfant, de binecuvantarea, puterea si bucuria lui Dumnezeu.
Din aceste considerente, sufletul unit cu trupul si cu Dumnezeu il face pe orice prunc un adanc frumos, inepuizabil si unic in manifestarile lui pline de gingasie si un mister insondabil pentru cunoastere. Datorita sufletului care il strabate si-i actualizeaza potentele prin miscari voite, alese si simtite constient, trupul face parte din eul omului, este continuu adaptat si integrat spiritului prin "partea patimitoare" care intipareste calitatile si defectele (virtutile si patimile) sufletului in trup si invers. Datorita lucrarii dumnezeisti si ratiunii umane active in trup, materia trupului capata o rationalitate si o organizare transparenta spiritului. Prezenta harului divin in suflet si in trup face ca intreaga fiinta umana sa fie "templu al Duhului Sfant" (1 Corinteni 6.19), ramanand mereu mai presus decat orice obiect integrat lumii materiale, oricat de armonios si de complex ar fi. Atat sufletul, cat si trupul pruncului, au prin facere, prin miscarea lor naturala si prin partasia Sfintelor Taine menirea sfinteniei, ca, de altfel, si mama si tatal lui. Pentru acceasta si sufletul, dar si trupul omului au, prin sensurile si simtirile pe care le comunica prin iubire lui Dumnezeu si altor persoane, o valoare eterna.
In concluzie, din momentul conceperii, persoana umana primind viata si suflarea de la Dumnezeu se indreapta firesc spre iubirea si vesnicia dumnezeiasca de care nici o interventie criminala nu are vreo justificare ca sa o desparta. Oprirea unui prunc din acest drum spre Dumnezeu nu e doar un pacat foarte grav (mai grav decat uciderea unui om matur botezat care are sansa mantuirii) al celor care-l savarsesc sau il incurajeaza, ci si o durere de nesters din sufletul nemuritor al pruncului. Ba inca avortul (chimic sau mecanic) nu rezolva niciodata o problema a parintilor care nu se inteleg sau sunt lenesi in a se jertfi pentru copii, nici a societatii desacralizate pana la limita demonismului, ci doar complica viata tuturor implicati intr-un genocid sfasietor de trist si de dureros, lipsiti de bucuria pe care zambetele pruncilor o aduc in lume luminand mai mult decat toate rasariturile de soare...
Dumnezeu sa ne lumineze pe calea pocaintei si a iubirii ca sa pretuim darul vietii pruncilor si sa ne implinim vocatia de parinti ai copiilor nostri si de copii ai lui Dumnezeu, Tatal nostru al tuturor.
NOTE DE SUBSOL
1. P.G. 91, col. 1324 C, apud Petru Florea, Opera exegetica a Sfantului Maxim Marturisitorul, Editura Academos, Targu Mures, 1998, p. 78.
2. P.G. 91, col. 1096 A, apud Petru Florea, Op. cit., p. 68.
3. Putem preciza aici ideea ca omul nu este chipul lui Dumnezeu, ci este creat dupa chipul lui Dumnezeu, idee care ne lamureste ca omul nu are aceeasi fiinta cu Dumnezeu, ci este o faptura avand firea creata cu totul diferita de firea divina necreata, dar care se poate impartasi prin har de cele proprii firii dumnezeiesti.
4. Mystagogia, traducere, introducere si note de Pr. Prof. Dumitru Staniloae, EIBMBOR, Bucuresti, 2000, cap. VI, p. 26.
5. Sufletul uman nu este o "scanteie divina", o emanatie din fiinta dumnezeiasca preexistand inaintea trupului, ci este voit din vesnicie si creat de Dumnezeu in timp odata cu trupul si intr-o deplina armonie cu el. Suflarea dumnezeiasca ii da sufletului pruncului unicitatea si personalitatea marcata de iubirea parintilor si de sufletele lor care dau o valoare spirituala infinita actului intalnirii lor trupesti. Pentru ca in actul zamislirii unui prunc este prezent si Dumnezeu in mod nevazut activind energiile Sale necreate dar creatoare in iubirea parintilor, aducand astfel la viata o noua persoana umana "dupa chipul Sau" personal, iubitor si nemuritor.
6. Sfantul Maxim Marturisitorul, Scrieri, partea I, Ambigua, traducere, introducere si note de Preot Profesor Dumitru Staniloae, Colectia Parinti si Scriitori Bisericesti (PSB), vol. 80, EIBMBOR, Bucuresti, 1983, 7l, p. 98.
7. Sfantul Grigorie Palama afirma cel mai clar ca "partea patimitoare" asigura legatura cea negraita dintre suflet si trup si, totodata, a lor cu Dumnezeu. De aceea, ea trebuie purificata de aplecarea spre rautati, spre placeri inferioare (senzoriale) care o pot tine in robia patimilor. Prin ea se sfinteste si se indumnezeieste trupul, harul trecand (cu voia si conlucrarea libera a omului) din minte in trup. (Cuvant pentru cei ce se linistesc cu evlavie. Despre rugaciune, colectia Filocalia, volumul 7, pp. 223-262)
26.06.2008
Protosinghel Mihail Stanciu
Egumenul Sfintei Manastiri Antim, Bucuresti |
RSS
